Fata în alb

Ca o fată Morgana, ai dispărut imediat,
Și ca o regină a nopții, te-ai retras la palat,
Preferând să observi din exterior tot ce se întâmplă,
Și parcă aștepți să fii culeasă ca o floare plăpândă!

Ai înghețat un suflet, cum a făcut și crăiasa,
Și ca fata din vis ai dispărut dimineața.
Deși puteai să fii un puternic energizant mental,
A cărui lipsă din organism devenea fatal.

Un cuțit cu lamă de mercur adânc înfipt în inimă,
După ce mi-ai arătat zâmbind, lungul drum spre lumină,
Și eu te-am urmat cu ochii închiși, fiind derutat,
La final strigat-am către tine în zadar, căci tu ai plecat!

Tu-mi poți lua și sufletul acum, mintea deja mi-e luată,
Plantată într-un ghivechi de gheață, sădită și abandonată,
Zbătându-se să iasă din colivia-i străvezie,
Și parcă-și plânge singură de milă, în existență cenușie!

Share this:

Trimiteți un comentariu

Sfinții închisorilor

Fericiti cei Prigoniti