Exerciţiu de echilibru (1)

     "Sufletul să fie totdeauna la fel cu gândul , gândul în vorbe şi vorba cu fapte , căci numai astfel vei obţine un echilibru , între lumea ta şi lumea din afară ." (Liviu Rebreanu) Omul raţional îşi construieşte propriul univers gravitand în jurul unui univers deja existent , pastrand legile universal - divine , încadrându-se în limitele lor ,  însă raportându-se la nevoile sale porsonale . Omul fiind făcut din cer şi pământ , şi fiind proiectat din cer pe pământ , permite o logică şi o raţune superioară faţă de toate celelalte dobitoace , nascute din pământ pe pământ , însă inferioară faţă de cunoaşterea divină desavârşită . Fiinţa umană rămâne un mediator între Dumnezeu şi lumea exsitei materiale , având capacitatea şi puterea de a cunoaşte atât ontic - prin autodisciplină , cât şi misti - prin inspiraţie divină , însă numai daca este inzestrata cu har şi Duh Sfant . Fără revelaţie si fără asistenţă divină , omul de unul singur este nepuntincios . "Dacă omul nu e favorizat de divinitate , nu ştie nimic . Dacă e un simplu căutător al adevărului , caută neaflând şi ştie neştiind ." (Petre Ţuţea)
     Fiinţa umană este coordonată de doua mari centre de control : mintea şi sufletul ; puterea gandirii şi puterea simţirii . "A şti la scară umană , poate fi folositor , dar în nici un caz mântuitor ." (Petre Ţuţea) Astfel conştiinţa devine inferioară simţirii , fiind însă interdependente între ele , cu toate că simţirea poate dezvolta un caracter indivituad . "Să avem picioarele pe pământ , iar inimile sus în cer !" (Părintele Iustin Pârvu) Totul e conceput simplu . Însă când nu exista acel echilibru între suflet şi mintea , orice lucru simplu devine complicabil . Orice informaţie trebuie cumulată , asimilată şi transfigurată , pentru a se putea produce o legătură reală între cele două puncte de comunicare . Acest echilibru relativ , construit pe două puncte de sprijin , este definitoriu pentru omul principal material ; omul spiritual având aspiraţii spre comuniunea cu Dumnezeu . Însă , înainte de comuniunea omului cu Dumnezeu , trebuie realizată comuniunea omului cu sinele , creerea echilibrului absolut , pentru stabilizarea omului în om . Omul , atât material cât şi spiritual , încearacă o evolulţie continuă , pănă la desăvarşire , decoperind acel punct finit în infinit , numit viaţă sau moarte . Fiinţa nedesăvârşita , ajunge la desăvârşire numai în momentul în care se apropie de Dumnezeu . Astfel , aceasta fuzionare reprezintă apogeul întregii existente umane , fiinţa ajungând la mânture numai atunci când capătă o identitate spirituală proprie şi personală . "Coborâţi-vă , fraţilor , mintea în inimă şi gândiţi de acolo !" (Părintele Ilie Cleopa)
     "Ce este cu neputinţă la oameni , este cu putinţă la Dumnezeu ." (Luca 18 , 27)

Share this:

Trimiteți un comentariu

Sfinții închisorilor

Fericiti cei Prigoniti