Salut prieteni dragi, astăzi o să vă spun, o scurtă povestioară, spusă de o o bătrânică foarte simpatică, de 91 de ani, din ardeal, pe numele ei Camelia Florescu. Ea povestea cam așa: ”Acum 9 ani de zile, mi-sa făcut rău, și mi-a apărut în față un drum cu un pavaj din piatră, care avea în jurul lui o mare de iarbă verde, am mers pe acea potecă, până am ajuns la o poartă mare, dar când am ajuns în fața acestei porți, am auzit o voce groasă, care mi-a zis ”ÎNAPOI”, fără să văd de unde se auzea vocea aia, iar în momentul când acel glas, mi-a zis ”ÎNAPOI”, m-am trezit cu multă lume pe lângă mine, cu lumânări aprinse. Semn că aceste persoane se prăgăteau de o îmnormântare, dar nu a mea!”
Pentru mine, această povestioară de doamna Florescu, a fost foarte impresionantă. Un alt lucru care mi-a plăcut este faptul că, într-un sertar lângă ea, avea scrise, scurte pasaje din Evanghelie, din Psalmi, și din Psaltire!
Aceasta este povestea unei ardelence, care și-a deschis sufletul în fața mea, și mi-a povestit cu lacrimi în ochi, că nu mai are multe zile, și că, așteaptă să se întoarcă pe acea alee, și de această dată, să vadă de unde vine vocea care a întors-o din fața porții închise!
Dumnezeu să aibă grijă de doamna Florescu, și de toți bătrânii aflați pe paturile spitalelor !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu