Altarul Sufletului

     "Suntem ceea ce iubim !" (Nichita Stănescu) Fieacre om ne naşte din iubire de Dumnezeu şi iubire de oamenii , iar din iubirea lui propie împarte şi altora . Căci viaţa înseama dăruire . "Atât iubeşti , cât dăruieşti ." (Părintele Constantin Necula) "Mai fericit este a da decât a lua ." (Fapte 20 , 35) Caci "dăruind vei dobândi ." (Părintele Nicolae Steinhardt) . Lumea insăşi este cel mai de mare dar din dragostea lui Dumnezeu , iar noi avem datoria ca tot ce în dar prim în dar sa dăm . Să ne dăruim unii altora , şi "toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu sa o dăm !"  Căci dragostea toate le leaga şi toate le dezleaga . Iar "daca dragoste nu e nimic nu e ." (Marin Preda) Căci dragostea e izvorul veţii , iar noi din dragoste şi pentru dragoste trăim . "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el ." (I Ioan 4 , 16) Astfel , "Dumnezeu fiind iubire , lucrează totdeauna cu iubire ." (Părintele Dumitru Stăniloae) Fiindcă  iubrirea este singura taina a divinitaţii dobândită de om , pentru desăvârşirea sa .
     Iisus ne-a dat în lege : "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta , din tot sufletul tău , din tot cugetul tău şi din toată puterea ta ." şi "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ." (Marcu 12 , 30 - 31) Desăvârşirea absolută se face numai prin dragoste . Omul este pe deplin împlinit doar atunci când este iubit şi iubeste , reciproc şi necondiţionat . Toate se nasc din iubire , şi toate se nasc pentru iubire . Iubirea este forţa ce ţine toate câte sunt . Iubirea este mâna lui Dumnezeu . Mâna care ne mângâie , mâna care ne creşte , mâna care ne vindecă . "Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu ." (Părintele Arsenie Boca) Iar cel ce va rămâne întru dragostea lui Dumnezeu ,  "va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor , care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori ." (Psalmii 1 , 3) Sământa din sufletului lui va da road , căci Dumnezeu se va îngriji de el . Părintele Arsenie Boca zicea că : "Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu ."
     Dumnezeu ne iubeşte . "Noi iubim pe Dumnezeu , fiindcă El ne-a iubit cel dintâi ." (I Ioan 4 , 19) "În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi , şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi ." (I Ioan 3 , 16) Atât de mult ne-a iubit Tatal încat ne-a dat pe singurul Său Fiu , să se jerfească pentru păcatele noastre . Iar noi suntem datori să ne jerfim unii pentru altii ; şi toţi pentru Domnul . Căci jertfal din iubire e jertfa cea curată . Iubirea noastră către Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui . Cine se naşte din Dumnezeu şi iubeşte pe Dumnezeu , părezşte legea , iar Dumnezeu il pazeste pe el , cu dragostea Sa cea mare şi nemăsurată . Căci toţi suntem fii Lui .
     Cea mai frumoasă definiţie a dragostei o găsim tot în Sfânta Scriptură în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel . "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor , iar dragoste nu am , făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă , şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii , iar dragoste nu am , nimic nu sunt . Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars , iar dragoste nu am , nimic nu-mi foloseşte . Dragostea îndelung rabdă ; dragostea este binevoitoare , dragostea nu pizmuieşte , nu se laudă , nu se trufeşte . Dragostea nu se poartă cu necuviinţă , nu caută ale sale , nu se aprinde de mânie , nu gândeşte răul . Nu se bucură de nedreptate , ci se bucură de adevăr . Toate le suferă , toate le crede , toate le nădăjduieşte , toate le rabdă . Dragostea nu cade niciodată." (I Corinteni 13 , 1-8 ) "Iar roada Duhului este dragostea ." (Galateni 5 , 22) Căci dragostea e smerenie , dragostea e credinţă , dragostea e pocăinţă .
     "Faceţi , dar , roade vrednice de pocăinţă" (Luca 3 , 8) , roade din iubirea voastră .

     "Când nu poţi să te rogi, n-ai cum să te rogi ! Dar când nu esti dispus să te rogi , când te simţi cumva împiedicat , atunci să te sileşti să faci lucrul acesta . Nu poţi să te rogi mai bine altădată, daca întrelaşi rugăciunea astăzi. Nu te vei ruga mai bine mâine , dacă astăzi vei neglija rugăciunea . Şi atunci , te rogi cum poti ; chiar este un cuvânt care zice aşa : Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie." (Părintele Teofil Părăian) Rugăcinunea este înaltarea efectivă a omului catre Dumnezeu ; aspiraţia siritului uman spre comunicarea , conversarea şi comuniunea cu Divinitatea . "Poarta spre Dumnezeu este credinţa , iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea . Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu . Gândită creştin , rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă , iar nu coboară pe om ." (Petre Ţuţea) "Căci , oricine se înalţă pe sine se va smeri , iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." (Luca 14 , 11)
     "Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă." (Sfântul Ioan de Kronstadt) Omul angajat în rugăciune , înaite de a se întâlnii cu Dumnezeu , se înatâlneşte cu sinele său , cu păcatul şi mizeria din sufletului lui . Prin cunoaştere proprie omul doar înceracă o evoluţie voită , către o cunoaştere mai amplă , însă numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu , se ajunge la o cunoastere permanent superioară , desăvarşită prin inspiraţie şi inzestrare cu har . Altfel omul nu cunoaşte decât atâta cât îi este dat să cunoască . Petre Ţuţea zicea că : "Omul e un animal care se roagă la ceva ." Încercă permanent o dezvoltare proprie , prin cunoastere şi munca , însă este permanent dependent de Divinitate , şi raportat la ea . Căci  fără perspectivă divină , omul ramâne un animal raţional teoretic , dar incapabil de a reacţiona practic ; fara repere de ghidare , se învârte în cerc , venind de nicăieri şi mergând catre nicăieri .
     Prin legămânatul permamnt al rugăciunii , omul se încredintează lui Dumnezeu , iar Dumnezeu se încredintează omului . Cât omul lucrează cu şi pentru Dumnezeu , şi Dumnezeu lucrează cu şi pentru om . "Rămâneţi în Mine şi Eu în voi . Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine , dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine . Eu sunt viţa , voi sunteţi mlădiţele . Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el , acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic ." (Ioan 15 , 4 - 5) Cumuniunea omului cu Dumnezeu reprezintă o certitudine absolută ,  înca din viaţa cea muritoare ,  a nemuririi . Căci oricine se încrede în Dumnezeu are ajutor şi la pacat , şi la necaz , şi la suferinta . "Cand iţi aduci aminte de Dumnezeu înmulteşte rugăciunea pentru ca atunci când Îl vei uita , Dumnezeu sa Îsi aducă aminte de tine ." (Sfântul Ioan Ascetul) Căci , ispita este dată pentru mantuire , iar rugăciunea pentru pocăinţa . "Dumnezeu cand ne trimite o încercare ne dă în acelaşi timp şi puterea de a o trece ! Dar vrea sa o trecem cu ajutorul Lui , să luam crucea împreuna cu El ." (Părintele Teofil Părăian)
     "Nu vă împovăraţi cu nici o grijă . Ci întru toate, prin închinaciune şi prin rugă cu mulţumire , cererile voastre sa fie arătate lui Dumnezeu . Şi pacea lui Dumnezeu , care covarşeşte orice minte , să păzească inimile voastre şi cugetele voastre , întru Hristos Iisus" (Filipeni 4 , 6-7) "Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi." (Marcu 21 , 22) "Faceţi ce puteţi ! Rugaţi-vă lui Dumnezeu , rugaţi-vă Maicii Domnului , rugaţi-vă Sfinţilor să ne ajute pe toţi să înmulţim rugăciunea şi să avem limpezime de minte şi , cu voia lui Dumnezeu , să străbatem cu gânduri care ne duc spre cer ." (Părintele Teofil Părăian)
     "Dumnezeule , fii milostiv mie , pacatosului ." (Luca 18 , 13) "Cred , Doamne , ajută necredinţei mele !" (Marcu 9 , 24)

     "Sufletul să fie totdeauna la fel cu gândul , gândul în vorbe şi vorba cu fapte , căci numai astfel vei obţine un echilibru , între lumea ta şi lumea din afară ." (Liviu Rebreanu) Omul raţional îşi construieşte propriul univers gravitand în jurul unui univers deja existent , pastrand legile universal - divine , încadrându-se în limitele lor ,  însă raportându-se la nevoile sale porsonale . Omul fiind făcut din cer şi pământ , şi fiind proiectat din cer pe pământ , permite o logică şi o raţune superioară faţă de toate celelalte dobitoace , nascute din pământ pe pământ , însă inferioară faţă de cunoaşterea divină desavârşită . Fiinţa umană rămâne un mediator între Dumnezeu şi lumea exsitei materiale , având capacitatea şi puterea de a cunoaşte atât ontic - prin autodisciplină , cât şi misti - prin inspiraţie divină , însă numai daca este inzestrata cu har şi Duh Sfant . Fără revelaţie si fără asistenţă divină , omul de unul singur este nepuntincios . "Dacă omul nu e favorizat de divinitate , nu ştie nimic . Dacă e un simplu căutător al adevărului , caută neaflând şi ştie neştiind ." (Petre Ţuţea)
     Fiinţa umană este coordonată de doua mari centre de control : mintea şi sufletul ; puterea gandirii şi puterea simţirii . "A şti la scară umană , poate fi folositor , dar în nici un caz mântuitor ." (Petre Ţuţea) Astfel conştiinţa devine inferioară simţirii , fiind însă interdependente între ele , cu toate că simţirea poate dezvolta un caracter indivituad . "Să avem picioarele pe pământ , iar inimile sus în cer !" (Părintele Iustin Pârvu) Totul e conceput simplu . Însă când nu exista acel echilibru între suflet şi mintea , orice lucru simplu devine complicabil . Orice informaţie trebuie cumulată , asimilată şi transfigurată , pentru a se putea produce o legătură reală între cele două puncte de comunicare . Acest echilibru relativ , construit pe două puncte de sprijin , este definitoriu pentru omul principal material ; omul spiritual având aspiraţii spre comuniunea cu Dumnezeu . Însă , înainte de comuniunea omului cu Dumnezeu , trebuie realizată comuniunea omului cu sinele , creerea echilibrului absolut , pentru stabilizarea omului în om . Omul , atât material cât şi spiritual , încearacă o evolulţie continuă , pănă la desăvarşire , decoperind acel punct finit în infinit , numit viaţă sau moarte . Fiinţa nedesăvârşita , ajunge la desăvârşire numai în momentul în care se apropie de Dumnezeu . Astfel , aceasta fuzionare reprezintă apogeul întregii existente umane , fiinţa ajungând la mânture numai atunci când capătă o identitate spirituală proprie şi personală . "Coborâţi-vă , fraţilor , mintea în inimă şi gândiţi de acolo !" (Părintele Ilie Cleopa)
     "Ce este cu neputinţă la oameni , este cu putinţă la Dumnezeu ." (Luca 18 , 27)

     Omul ca generalitate ontică , de la cel primordial şi pănă la cel modern , reprezintă principalul apogeu al lumii . Ca individualitate , fiecare om este limitat de un timp si un spatiu anume . Omul este cel mai mare de pe tot pământul , si totuşi , cel mai mic din Împărăţia cerurilor . Lumea materială , prezintă umanitatea ca principal exponent , însă raportat permament la Divinitate . Omul e facut dupa chipul şi asemânare lui Dumnezeu , putând ajuge la desavarsire întru Dumnezeu , doar cu vointa lui Dumnezeu . Omul poate fi considerat un reprezentant a lui Dumnezeu , un om cu si prin care lucreaza Dumnezeu , dar nicidecum egal cu Dumnezeu . "Omul este un infinit în virtualitate , omul este făcut pentru infinit , dar nu este infinit în sine . Devine infinit în legătura cu Dumnezeu ." (Părintele Dumitru Stăniloae)
     Dumnezeu în raport cu omul este Atotputernic , pe când omul în raport cu Dumnezeu este neputincios . "Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul . Fără credinţă şi Biserică , omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor . Raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor . Când zici că omul e un animal raţional , atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor , nescotindu-l din perspectiva morţii absolute . Moartea devine relativă , ca o trecere , numai prin religie – ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme , dacă apar şi dispar în mod absurd din natură ." (Petre Ţuţea) Omul este supus unei evolutii continue , având ca apogeu infinitatea . "Sensul vieţii constă în eternizarea persoanei ." (Părintele Dumitru Stăniloae) Desăvârşirea omului se produce dupa moartea existentei materiale , prin renaşterea în viaţa vesnică. "Lumea nu este doar un dar , ci şi o sarcină pentru om ." (Părintele Dumitru Stăniloae) Astfel această viaţă ne este mărturie pentru nemurire .
     Dumnezeu lucreaza în om . Dumnezeu lucreaza cu iubire . Omul este rodul iubirii lui Dumnezeu , şi ofera la randul său , raode din iubire . Însă pentru a putea constata o evolutie concreta , omul trebuie raporat la alţi oamenii , încercând o colaboreare avantajoasă de ambele părti . Noi putem sa creştem prin altii , deasemea şi altii pot creşte prin noi . Scopul nostru ca umanitate este de a ne sprijini unii pe altii , ca împreună să creştem . Colaborarea interumana este definitorie atât pentru personsoalitatea individuală cât şi pentru personalitatea de colectiv , si reprezinta un mod extraodrdinar de dezvoltare masiva a maselor , simplu si eficient . Omul pe om să ajute , şi fratele pe frate să apere . "Să te gândeşti nu la ce poate face omul pentru tine , ci la ce poţi face tu pentru el ." (Părintele Teofil Părăian)
     "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri , binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă , faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc , ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri , că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi . Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc , ce răsplată veţi avea ? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru ? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri , ce faceţi mai mult ? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru ? Fiţi , dar , voi desăvârşiţi , precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este ." (Matei 5 , 44 - 48)